Transsylvania Nostra Journal

 

Articolul analizează ruinele din punctul de vedere al arheologului implicat în procesul de cercetare, reabilitare şi valorificare a acestor structuri construite. Având totdeauna o parte a istoriei lor sub pământ, ruinele nu pot fi restituite în integritatea lor decât prin săpături arheologice. Ţinând cont de fragilitatea extremă a acestor vestigii, se accentuează faptul că nu este indicat ca ruinele să fie abordate strict în interesul ştiinţei, fiind recomandabilă includerea lor imediată într-un proces de conservare şi restaurare. Sunt prezentate diferite variante de cercetare arheologică a ruinelor, de la cercetări pe suprafeţe restrânse cu scopul de a stabili o diagnoză (Cetatea Rupea) la proiecte ample care se derulează în etape (Cetatea Saschiz). Deseori arheologii se întâlnesc cu ruine întâmplător, în cadrul unor săpături de salvare, situaţie în care se realizează doar o documentare ştiinţifică (Alba Iulia). Cercetarea arheologică a unei ruine nu trebuie înţeleasă ca o simplă degajare a pământului, ci presupune o săpăturã minuţioasă în cadrul căreia întreg contextul ruinei este observat şi înregistrat cu mare atenţie. În afară de exigenţele obişnuite ale unei săpături arheologice, arheologul trebuie să fie atent la caracteristicile structurilor construite şi la relaţiile dintre acestea, de asemenea să fie receptiv la solicitările celorlalţi participanţi la procesul de reabilitare a ruinelor.

Cuvinte cheie: ruine, situri arheologice, cercetări arheologice, monumente istorice, proiect de cercetare, proiect de restaurare