Preț:
Preț în EUR:
Descarcă:
Rezumat:
Lista monumentelor istorice (LMI) din România este un instrument fundamental al sistemului de protecţie şi gestiune a patrimoniului construit. Nu este o particularitate, listele protective fiind în orice ţară expresia valorilor care sunt protejate şi a materializărilor acestor valori în construcţii. În România în ultima vreme creşterea LMI în anii de după 1989 a făcut însă obiectul unor critici, sugerându-se o lipsă de fundamentare şi o exagerare a numărului de imobile protejate, pe criterii subiective, blocând nejustificat – se spune – dezvoltarea urbanistică ori marile proiecte de infrastructură. Articolul dă o replică ştiinţifică, cu comparaţii adecvate ale situaţiei din România cu cea a altor ţări europene. Cercetarea şi compararea listelor monumentelor istorice din România emise de autorităţile competente în 1955, 1978, 1989, 2004 şi 2010, precum şi interpretarea lor în raport cu realităţile socio-politice ale momentelor în care au fost emise arată că, „înmulţirea” monumentelor urmăreşte un curs obiectiv în raport cu dezvoltarea cunoaşterii şi schimbarea criteriilor de apreciere a valorilor protejate. Pe de altă parte, proporţiile stocului patrimonial din lista monumentelor istorice din România şi mărimea teritoriului naţional ori populaţia arată că în comparaţie cu alte state europene, ţara noastră nu este deloc exagerat de marcată de prezenţa imobilelor protejate, ce ar putea stânjeni dezvoltarea sau programele de infrastructură. Studiul arată că ţările dezvoltate din Europa, inclusiv ţările din fostul bloc sovietic cu o dezvoltare superioară României, au mai multe monumente şi mai dens repartizate pe teritoriu.
Cuvinte cheie: lista monumentelor istorice, criterii de clasare, densitate patrimonială