Preț:
Preț în EUR:
Descarcă:
Rezumat:
Consolidarea clădirilor de patrimoniu implică, în primul rând, execuţia lucrărilor de intervenţii structurale, fără modificări care să afecteze ansamblul, subansamblurile sau elementele structurale istorice asupra cărora se intervine. Începând cu anii 1950, au fost puse în practică şi dezvoltate pe parcurs o serie de metode de consolidare a structurilor portante istorice, prin intermediul tehnologiei cu micropiloţi. Pornind de la aplicabilitatea practică a metodei în domeniul consolidării monumentelor istorice, tehnicile de fundare şi consolidare cu micropiloţi au cunoscut o rapidă ascensiune pe plan internaţional, atât în domeniul fundaţiilor de adâncime pentru clădiri noi, cât şi ca metodă de îmbunătăţire şi stabilizare a terenului în infrastructura de transport. Ca urmare a cercetărilor în domeniu, au fost emise o serie de specificaţii tehnice, având caracter orientativ, pentru a stabili aspecte de calcul legate de micropiloţi. Pe plan naţional, metodele de consolidare cu micropiloţi reprezintă un domeniu mai restrâns, iar o dezbatere completă referitoare la aplicabilitatea reglementărilor tehnice ar putea fi făcută la momentul actualizării şi completării specificaţiilor tehnice de calcul în acest domeniu. Lucrarea de faţă îşi propune o prezentare succintă a avantajelor metodei, în special în domeniul reabilitării de monumente, printr-o sinteză bibliografică din literatura de specialitate, dar şi din experienţa autoarei, prin participarea la finalizarea unui astfel de proiect, şi va sublinia, în primul rând, necesitatea actualizării şi completării reglementărilor tehnice în vigoare în domeniul studiat.
Cuvinte cheie: micropiloţi, consolidare, monumente istorice