Preț:
Preț în EUR:
Descarcă:
Rezumat:
Spre deosebire de patrimoniul cultural imaterial și de cel mobil, în calitate de componente ale ţesutului de așezare din orașe și sate, monumentele istorice și zonele construite protejate fac (și) obiectul regulamentelor de construire care guvernează administrarea pe cît posibil optimă
a localităţilor respective. Pe de altă parte, după cum este cunoscut, unul dintre cele trei tipuri de valori culturale care se atribuie, cînd este cazul, clădirilor, ansamblurilor construite, porţiunilor de așezare și chiar așezărilor în totalitatea lor este cel legat de statutul de unicat sau, măcar, de cel de entitate rară. Prin urmare, spre deosebire de patrimoniul cultural imaterial și de cel mobil, patrimoniul cultural construit se situează în sfera de interferenţă dintre necesitatea de protejare a caracterului său particular și necesitatea de generalizare impusă de instrumentele utilizate la reglementarea urbanistică. O parte din problemele care derivă din această stare de fapt paradoxală sînt identificate, formulate și ilustrate prin intermediul unor studii de caz recente.
Cuvinte cheie: patrimoniu cultural construit, reglementări urbanistice, studii de caz, București