Transsylvania Nostra Journal

În 1989, Bucureştii au avut o şansă unică de a recupera, pe de o parte, deficitul de spaţiu instituţional refuzat de administraţia comunistă, pe de altă parte, să pună în valoare restul din oraşul istoric scăpat de restructurarea zonală a aceleiaşi administraţii. În deceniul 1990-2000, energiile se concentrează asupra teritoriului liber din zona Noului Centru Civic început de Ceauşescu, ceea ce face să se evite continuarea pierderii de substanţă construită din restul oraşului. La începutul deceniului 2000-2010, iniţiatorii concursului internaţional „Bucureşti 2000” (B 2000) renunţă la operaţiunea începută pe terenul liber, transferând energiile edilitare pe amplasamente ocupate în restul intravilanului. S-au pierdut astfel avantajele oferite de construirea din nou, la scară monumentală a teritoriului B 2000 (teren compact, în proprietate publică, eliberat de construcţii, cu accesibilitate bună, cu posibilitate de zonificare, infrastructură nouă, prestigiul şi costurile concursului internaţional etc.) în schimbul dezavantajelor impuse de restructurarea aleatorie şi meschină din oraşul existent (terenuri mici dispersate, proprietate privată, dispunând de accesibilitate modestă, infrastructură veche, dar grupând un fond locativ cu valoare culturală originală). Nu numai că nu s-au exploatat investiţiile existente, dar au rezultat pierderi în oraşul vechi, pierderi care continuă şi astăzi cu concursul investitorilor şi proiectanţilor, al administraţiei locale şi al celei centrale de profil. Mobilul acestui demers dăunător folosului public, în prezent şi în perspectivă, îl constituie acapararea şi specularea resurselor spaţiale ale Capitalei istorice în interes privat.

 

Cuvinte cheie: patrimoniu monumental, concurs de urbanism, Noul Centru Civic, Centrul Istoric, intervenţie complementară, investiţii inadecvate, pierderi culturale